Ziua de 11 Iulie a fost instituită ca “ZIUA INSPECȚIEI MUNCII” prin Legea nr. 337 din 21 decembrie
2018 privind Statutul inspectorului de muncă, în acest an, instituția aniversând 27 de ani de
activitate dedicată protejării drepturilor lucrătorilor și asigurării unui mediu de muncă sigur și
echitabil pentru toți angajații din România.
Încă de la înființarea sa, Inspecția Muncii a fost și este, un pilon fundamental în verificarea conformității cu legislația muncii. Prin controale proactive, cercetarea riguroasă a accidentelor de muncă și soluționarea promptă a sesizărilor, inspectorii de muncă contribuie zilnic la prevenirea abuzurilor, la combaterea muncii nedeclarate și la garantarea respectării drepturilor fundamentale ale salariaților.
Subliniem faptul că Inspecția Muncii din România și inspectoratele teritoriale de muncă au
mandat identic cu cel al instituțiilor similare din celelalte state membre ale Uniunii Europene,
motiv pentru care, în strategia și programul anual de acțiuni se regăsesc incluse prioritățile și
obiectivele identificate la nivel național, fiind astfel în concordanță cu politica Uniunii Europene.
Mulțumim, pe această cale, autorităților și instituțiilor publice județene pentru buna colaborare în desfășurarea acțiunilor comune.
Ne dorim să menținem, în continuare, un nivel înalt de încredere în rândul angajatorilor și angajaților, să răspundem prompt solicitărilor cetățenilor, să fim mai buni, mai responsabili, mai performanți pentru asigurarea unei munci sigure și decente.
La mulți ani tuturor colegilor pentru munca desfășurată de-a lungul timpului, pentru răbdare și perseverență ! La mulți ani Inspecția Muncii!
11 iulie 2026 Compartiment Comunicare și Relații cu Publicul