Reamintim că începând cu 1 iulie 2026, salariul de bază minim brut pe țară crește de la 4.050 lei la 4.325 lei, conform Hotărârii Guvernului nr.146/12.03.2026. Această modificare legislativă aduce angajatorilor o serie de obligații administrative, contractuale și de transmitere.
Obligațiile principale ale angajatorului:
- Majorarea salariilor de bază: Modificarea tuturor salariilor brute aflate sub pragul de 4.325 lei pentru un program complet de lucru.
- Garantarea în plată: Asigurarea că niciun angajat cu normă întreagă nu primește un salariu de bază brut mai mic de 4.325 lei pe lună (respectiv 25,949 lei/oră).
- Transmiterea datelor în Revisal: Completarea și transmiterea modificărilor salariale în sistemul informatic Reges-Online. Conform H.G. nr. 295/2025 privind Registrul general de evidență a salariaților - REGES-ONLINE, orice modificare a salariului de bază sau a altor elemente salariale trebuie transmisă în termen de 20 de zile lucrătoare de la data producerii acesteia . În cazul de față, având în vedere că modificarea intervine la 1 iulie 2026, termenul-limită pentru înregistrare este 28 iulie 2026.
Pe de altă parte, angajatorii trebuie să verifice vechimea salariaților plătiți la nivelul minim. Potrivit Codului muncii, un angajat poate fi menținut la salariul minim brut pe țară pentru o perioadă de maximum 24 de luni de la momentul încheierii contractului. După expirarea perioadei, angajatorul este obligat să îi acorde salariatului un salariu de bază superior salariului minim brut de 4.325 lei.
17 iunie 2026 Compartiment Comunicare și Relații cu Publicul